Jocul, prietenul meu

Copilărie, joc și bucurie – cuvinte deduse din aplicarea lucrărilor cuprinse în această colecție.
De ce copilărie? Pentru că bucuria vârstelor mici este jocul.
De ce joc? Pentru că nu poate fi mai plină de interes o activitate decât cea desfășurată sub formă de joc.

De ce bucurie? Pentru că o activitate desfășurată cu interes, urmată de izbândă generează bucurie.

Am descris astfel intenția editurii în privința acestei colecții, deschisă la început, de lucrările alcătuite sub titlul ÎNVĂȚĂM MATEMATICA CU … CHIBRITURI!

Jocul, un fenomen complex, se poate defini printr-o varietate de moduri – acțiunea de a (se) juca, activitate distractivă practicată din plăcere, mai ales de către copii. După unii este „nu numai activitatea specifică pe care o denumește, ci totalitatea figurilor, simbolurilor sau instrumentelor necesare activității respective sau funcționării unui ansamblu complex”(Roger Caillois). În opinia altora, jocul reprezintă o „exersare artificială a energiilor prin care individul se construiește pe sine din interior, dat fiind o ființă socială”(Herbert Spenser). În fapt este o formă de socializare. Jocurile cunosc un număr impresionant de clasificări – jocul se adresează sferei fizice sau celei intelectuale, pot fi diferențiate în funcție de vârstă, sex și cultura participanților.